|
|---|
MACEDONENII (AROMANII) SI ARMENII Enciclopedia pentru Toți - Aromânii „Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii și i–am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sînt români, sînt super-români, români absoluți. Atît de năpăstuiți și goniți, au instinctul national de fiară bătută. Iar eu și dumneata, pe lîngă ei, avem forță domestică de rațe. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temniță. Îi bateau până îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbăție perfectă.” (Petre Țuțea_ Aromânii (numiți în România și macedoromâni, armâni, macedoneni latini, macedono-vlahi sau, mai popular, machedoni) sunt o ramură a latinității răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni. În Grecia, în mediul academic sunt considerați pe nedrept greci antici latinizați și deci parte a poporului elin. Numărul lor este greu de estimat, fiindcă există numeroase căsătorii mixte și fiindcă mulți aromâni nu mai vorbesc limba aromână, astfel că estimațiile variază de la 100.000 pana la 250.000. Ei nu trebuie confundați cu „macedonenii”, care sunt locuitorii regiunii istorice Macedonia în sensul larg (fie ei greci, slavo-macedoneni sau alții), sau cetățenii Republicii Macedonia în sensul mai îngust al cuvântului. Originea aromânilor este disputată, dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (macedoneni, greci, traci, iliri) sau colonizate de romani, în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: "...dacă vrem să vorbim despre aromâni (vlahi), trebuie să începem cu Olimpia și Filip ai Macedoniei". Inițial, ca orice minoritate, aromânii au căutat mai înainte de orice să poată rămâne în localitățile și zonele pe care le locuiau, încercând să-și concilieze vecinii și autoritățile. Cei dintre ei care, în 1913, după al doilea război balcanic, s-au declarat membri latinofoni ai națiunii grecești au fost acceptați ca cetățeni de drept în Grecia (în care, ulterior, a apărut teza că originea lor ar fi de căutat printre populația greco-macedoneană romanizată de-a lungul Căii Egnatia). Cei care, în schimb, luasera poziție împotriva Greciei, precum și o parte dintre cei care, în 1913, au fost puși sub stăpânirea Albaniei, Serbiei sau Bulgariei, au căutat și obținut sprijinul României, constituind de atunci încoace facțiunea filo-română (istoriografia românească socotindu-i, ca și cea sârbească și bulgărească de altfel, ca fiind desprinși în Evul Mediu timpuriu din românimea nord-dunăreană). O parte dintre aceștia, de altfel, au fost strămutați în anii 1919-1925 în Dobrogea de Sud, descendenții lor constituind astăzi comunitatea aromână din România. Aromânii din Dobrogea au scris o pagină eroică, dar sângeroasă, prin mişcarea de rezistenţă pe care au iniţiat-o şi au dus-o împotriva bolşevizării României in perioada 1948 - 1955. Din grupurile de partizani din acea vreme, cei care nu au fost ucişi pe loc au sfârşit în temniţele comuniste şi în coloniile Canalului Dunăre-Marea Neagră. Legenda cartitei, poveste aromana A fost odată un om sărman, sărman. Bietul de el avea un singur lucru bun, în afară de cinste: o vie cum nu se mai află, mănoasă şi de soi bun. O muncea cu dragă inimă el şi copiii lui şi cu ce scotea de pe urma ei le ajungea să-şi ţină zilele…Vecinul lui, un mare bogătan, tare îl mai pizmuia pentru via asta ! Şi atâta se învenina că minunea aceea de vie nu-i a lui că, în cele din urmă, i-o luă cu sila.
|
|
